Galbenă-i frunza-n livezi,
Ochii badii rămân verzi,
Rămân verzi și strălucesc,
Dorul badii-n ei citesc,
Frunza-n sânmihai pălește,
Badea la mine gândește.
De-aș avea aur cămară
Nu-i ca dorul meu de-o seară,
Lângă aur piatră scumpă
Nu-s ca badea-al meu din pustă,
Bogății din lumea toată
P-îngă badea n-au socoată.
Cât bădița-n mine crede
Ca și frunza mă țin verde,
Când bădița m-o lăsa
Ca și frunza m-oi usca,
Și de n-oi mai fi iubită
Îmi iau viața-ntr-o clipită,
Niciun ceas n-oi mai trăi
Fără dragostea badii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și devotament față de persoana iubită. Intensitatea sentimentelor este comparată cu frumusețea naturii și cu bogățiile lumii, sugerând că nimic nu se compară cu dragostea badii. Expresia subliniază dependența emoțională și teama de a pierde această iubire.