Codrule, la tine am venit
Că mi-i vremea de iubit,
Codrule cu frunza lată,
Mare ți-i umbra rotată,
Tu mă lași la umbra ta
Să hodin cu bădița.
Fată mândră, cum nu te-oi lăsa
Să hodini la umbra mea,
Umbră-n taină și-așa mi se pierde
Cât îmi mai țin frunza verde,
Dar mi-i jel’ de soarta ta
Că te văd prea tânără.
Fată mândră, fată de la munte,
Șir de galbeni ai pe frunte
Și străluc’ tot ca și frunza mea
Când bate soarele-n ea,
Cât poți dorul îl amână,
Nu-l lăsa la tin’ să vină,
Nu iubi, mai stai și-așteaptă,
Tânără și mândră fată!
Sensul versurilor
A young woman seeks solace in nature, confiding her desire for love to the forest. The forest, personified, advises her to delay love, recognizing her youth and beauty and warning of potential heartache.