Acum, când sunt aproape de-ncheiere,
îmi dă târcoale-un gând, necontenit.
Citiți-ați, oare, cartea cu plăcere
sau sunteți fericiți că s-a sfârșit?.
Așa cum, într-un timp de plictiseală,
pare că ceasul scârțâie, olog,
și neștiută lecția, la școală,
se-nfinge, mai adânc, în catalog?.
Nu știu și-aș vrea să aflu. Mă apasă
o îndoială ca o faptă rea.
Ce bine-ar fi să pot striga: nu-mi pasă!
Și-am chiar strigat, dar nu era așa.
De-aceea vă propun, ca să se vadă,
dacă v-am plictisit sau v-a plăcut,
un pact: să-mi bateți tocul cu zăpadă
la cea dintâi zăpadă ce-a căzut,.
să-mi bateți pleoapa, mâna obosită,
cu care scriu, mai șterg și mai refac…
De nu, ‘mi lăsați o șoaptă îndulcită
pe frunza celui mai pitic copac.
O voi găsi, fiți siguri, nu se pierde
nimic din ce șoptim, din ce-am șoptit
și trecătorul, eu, prin iarba verde,
mă voi simți, cu șoapta, răsplătit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă îndoiala și incertitudinea autorului cu privire la impactul operei sale asupra publicului. El invită cititorii să-și exprime părerea, fie printr-un gest simbolic, fie printr-un mesaj subtil.