Bătrânii mei, munții mei,
Pângăriți de-atâtea versuri proaste,
Tare mi-a fost dor de voi!
Puțin m-am zbuciumat pe alte plaiuri
Și cântecele voastre vaste,
Euritmia turmelor line de oi,
Cereștile voastre alaiuri de păsări,
M-au dus ca pe-un mânz neîmblânzit înapoi.
Dar mai presus de toate e Suha, râul hipnotic
Cu pururea murmur sporit de ecoul mereu!
Suha cea repede, Suha, de o monotonie măreață.
Curge în fiecare vină a sufletului meu.
Bătrânii mei, adăpostiți atâtea vieți
Pe înălțimi semețe și-n firul văii strâmte
Și-n sară ce ne-nchide-n albaștrii ei pereți –
Deopotrivă-mi inima le simte
Și gândul ne scapără-alături sub cerul de lună,
Râul hipnotic culege-n oglinzi mișcătoare
Umbrele noastre pe paturi de sur minereu,
Ascultăm Suha cum sună, cum sună,
Râul măreț monoton care sună
În fiecare vină a versului meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al naratorului pentru locurile natale, munții și râul Suha. Râul este personificat și devine un simbol al legăturii cu trecutul și cu esența proprie.