Scria Camil Petrescu despre cadavre de idei –
Poetul însuflețește toate paginile scumpe
Pe care le-atinge cu degetele –
Eu văd scheletele din alte ere, monstruoase,
Sărind din copcile de-aramă
Și-nvesmântându-se în platoșe de corn
Le văd pășind sonor prin vegetații colorate
Iar banii șterși, de aur, eu îi simt
Umezi încă de sudoarea tiranului
Ce i-a aruncat la picioarele acelui
Ce i-a împlinit dorința de-a face scrum încă o cetate.
Din colțul spart, de fildeș, al ideii
Eu înțeleg întregul, istoricul mamut.
În vaste cimitire de toamnă nu-s stafii
Ideile –
Ideile n-au moarte – acele ce s-au perimat,
Abia astfel ideile prezente
Cu dansul lor năvalnic de trăsnete rotunde
Sunt mai vii – vii între vii.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că ideile nu mor niciodată, chiar dacă se perimează. Ele se transformă și influențează ideile noi, fiind mereu prezente și vii.