A fost odată unul, Ion Creangă
Crescut din brazdă-n dangăt de talangă
În piept avea vâlvori de jerăgai
Și-acela mi-i străbun de sânge, mie.
Cu mâna lui a dat să-nstrunească
Precum pe-o cobză limba românească.
Și-a zdrăngănit c-un deget asudat
Tot cântece cum nu s-au mai cântat.
Dar când s-a dus ca oamenii sub lut
Pe struna lui rugină s-a făcut.
Și m-a plăcut astă-noapte gândul un
Ca azi, din nou, se cade eu s-o-nstrun.
Sensul versurilor
Poezia este un omagiu adus lui Ion Creangă, strămoșul autorului, și o reflectare asupra moștenirii sale literare. Autorul își exprimă dorința de a continua tradiția și de a readuce la viață spiritul lui Creangă prin propriile creații.