Cântau un cântec simplu ca pământul,
lângă vagon, stârnind din spuza jarul.
Morocănos, șoferul a stins farul
și a oprit mașina-n câmpul gol.
Șoferul se grăbea, era-nciudat
ca zăbovim din nou și că e seară,
sămănătura neagră de secară
se întindea fără sfârșit în jur.
Cântau un cântec simplu ca pământul,
sub raza lunei, brazdele arate.
Se legănau în valuri platinate.
Ne-am așezat tăcuți lângă flăcăi
și fără să-și dea seama, și șoferul
a început să cânte răgușit,
uitând că este noapte, că-i grăbit,
și palma grea mi-a sprijinit pe umăr.
Cântau un cântec simplu ca pământul,
cu duioșie candidă-n privire.
Cutremurați de-adânca fericire
a ceasului de-odihnă și de farmec.
Am înțeles atuncea cât de searbăd
trec câteodată cântecele mele.
Și am simțit în cercurile-i grele
cum remușcarea inima îmi strânge.
Cântau un cântec simplu ca pământul,
și-n încordare, undeva sub glii,
semințele și-a sevelor țării
vieți gingașe, plapânde, plămădeau.
Eu i-aș fi strâns la piept pe-acești flăcăi
și le-aș fi spus întreaga mea mâhnire,
dar m-am temut că poate-au să se mire
ca de-un zălud poet sentimental.
Taci, inimă, oprește-ți glasul frânt,
îngândurarea-ți tristă și amară
ți-o umple cu arome de secară
și cu sclipirea ochilor din jur.
Adună-le acest cântec de pe gură
și nu uita cum după munca dură
flăcăii, lângă foc, pe arătură,
cântau un cântec simplu ca pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire emoționantă cu niște tractoriști care cântă un cântec simplu, dar profund. Observatorul realizează frumusețea și autenticitatea vieții lor, simțind o remușcare față de complexitatea inutilă a propriilor creații.