Pitic cu zâmbet tragic, găsesc oricând în tine,
Când osteneala vine, renăscător imbold –
În răzvrătirea penei cu cioc tăios și ager
Și-n crunta răzvrătire a spadei de la șold.
Ți-a curs pe buză vinul și cântecul ca valul
Pătruns de-un neastâmpăr voios și epocal,
Mai plin ca madrigalul ce-l încrusta rivalul
Cu diamantul rece, la chefuri, pe pocal!
Sub ștreangul stăpânirii tu stăpâneai o lume,
Oceanele baladei le străbăteai înot –
Flori albe și flori negre-s pe câmpurile tale
De Martha descântate ori lubrica Margot.
Și-acuma, peste veacuri, mânia ta o fluturi,
Primejdioasă, aspră, cu ascuțișuri lungi –
Iluminat feeric de fulgere de săbii
Râzi și acum sub faldul zăpezilor de-atunci.
Dă-mi voie, la picioare să-ți desfășor în pripă
Acest poem balcanic – umil covor să stea –
E veșnică din viața ta fiecare clipă
Prin zâmbetul tău tragic, vibrând de febra ta.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus poetului François Villon, celebrând spiritul său rebel și tragic. Versurile evocă imaginea unui personaj complex, un rebel cu o sensibilitate artistică profundă, a cărui moștenire continuă să inspire.