Biserici sfinte s-au culcat
Și au căzut mândre palate:
Din tot ce am întruchipat
Rămas-a o pustietate.
Te plimbi-n voie, vântule,
Și, ploaie, bați în lutul gol,
Trec stol de ciori în otrocol, —
Ți-i greu de noi, pământule?.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de pierdere și decădere, unde simboluri ale sacralității și grandorii s-au prăbușit, lăsând în urmă doar pustietate. Natura pare să empatizeze cu această stare de dezolare.