Fiecare se simte asigurat de singurătatea lui.
Între asigurații de singurătatea lor
se ciocnesc pahare, se pupă obraze,
se dăruiesc flori,
moartea unei plante devine cadou de sărbătoare,
până când mă și întreb dacă zeul
la sărbătoarea lui
nu-i dăruiește zeiței capul meu
ca pe o floare retezată
și moartea mea
ca pe o amintire de neuitat.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de singurătate și alienare în mijlocul unei mulțimi. Vorbitorul se simte deconectat și contemplă moartea ca pe un cadou sau o amintire, sugerând o perspectivă pesimistă asupra vieții și a relațiilor umane.