Ah, cădeam printre destine, alte, pururi vagabonde,
lângă moarte, mai senine decât pletele-n vânt, blonde;
şi lungeam antene lucii, şi mirate şi nedrepte, atingând drumul nălucii
suitoare-n alte trepte, îmi lăsăm pe balustradă tâmplă încălzită,
palmă, doritor că să mă
vadă doamna altor vârste, calmă.
Dar lăsat eram la margini de vocale-ntâmplătoare,
izgonit dintre imagini neştiind să mor când moare inima de cal,
picând pe gheaţa neiertătoare tot a unui altui gând.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere și alienare, sugerând o cădere printre destine și o apropiere de moarte. Naratorul se simte izgonit și incapabil să găsească un loc, reflectând asupra efemerității vieții și a dorinței de a fi înțeles.