Nichita Stănescu – Împotriva Cuvintelor

I.
Ah, cuvintele, tristele,
ele curg în ele însele,
deși sensul lor este static.
Ce tragedie cuvântul „iubito”!
După litera „I” urmează litera „U”,
după litera „B”, litera „I”,
apoi „T”, apoi „O”..
Și asta-i ca și cum ar trece un timp
între „I” și „O”,
deși „Iubito” nu are timp,
ci este tot și dintr-o dată.
Sau nu: a fost.. Sau nu: va fi
sau este pur și simplu.

II.
Prima literă a oricărui cuvânt
se află-n trecut, –
ultima literă – de asemeni,
Numai trupul cuvântului
e în prezent.
„Iubito, iubito, iubito..”
Uită-te la mâna mea
pe care o țin împodobită cu un pahar.
Acum e sus,
acum lângă chipul meu,
acum, pe masă, paharul gol.
„I”, – a fost sus, „U”, – lângă chipul meu
„B”, – se află acum pe masă, gol.
Va urma din nou „I”,
lângă chip îl voi ține pe „T”, și
iarăși „O” va sta pe masă, singur și gol..
Iubito, tu,
viața mea despre care
nu pot striga
decât lucruri ale trecutului, –
viața împodobită cu sunete
care-ndată ce sunt
au și fost..

III.
Cuvintele – tristele
jumătate Timp – jumătate lucruri,
atât de multe încât
nelămuresc timpul,
atât de timp
încât adumbresc lucrurile.
Cuvintele
pești abisali,
numai sub stratul de lucruri există.
Cum le scoți în afară
în timp,
explodează.
Jalnică, tristă explozie –
încât îmi vine să strig:
„iubito”, „iubito”
rămâi înainte-mi, iubito;
lasă-mi cuvintele să se izbească de tine
ca să se întoarcă la mine.
Tu ești cerul gurii mele
și dacă
ai să râzi
și-ai să-mi spui că ai chip
și făptură cu brațe,
am să-ți spun: nu-i nimic,
Eu nu am nici făptură, nici chip..

IV.
Cuvintele – tristele,
numai dacă se lovesc de ceva,
numai dacă le apasă ceva
există.
Cuvintele
nu au loc decât în centrul lucrurilor,
numai înconjurate de lucruri.
Numele lucrurilor
nu e niciodată afară.
Și totuși,
cuvintele, tristele,
înconjoară câteodată timpul
ca o țeavă, apa care curge prin ea.
.. ca și cum ar fi lucruri, ..
oho, ca și cum ar fi lucruri..

V.
Iubito, mai bine
ți-aș așeza o ramură în brațe.
(Numai timpul are timp
și nicicând
nu-și întrerupe creșterea nefinită..).
Cuvintele, lașele,
ele singure se ucid pe ele,
numai ele se pot nega
pe ele însele,
numai ele, neliniștitile,
se neagă tot timpul unele pe altele,
se ucid
numai între ele, pentru dreptul
întâiului născut,
tot timpul și tot lucrul,
unele pe altele.
Niciodată un copac
n-a ucis un copac, –
Niciodată o piatră
n-a depus împotriva pietrei
mărturie.
Numai numele copacului ucide
numele copacului
numai numele pietrei
ucide, depunând mărturie
despre numele pietrei..
Iubito, iubito
pururi fără de nume, iubito.