Edict.
Pot să fiu uitat, pentru că
nu țin la brațe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
și cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sângele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca niște bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu există încă,
așa că e loc, e loc, este.
Sensul versurilor
Piesa exprimă acceptarea singurătății și a uitării, sugerând o detașare de aspectele fizice și emoționale ale existenței. Vorbitorul pare să găsească un fel de libertate în această acceptare, chiar dacă ea vine cu un sentiment de melancolie.