Nichita Stănescu – Cum Se Sfârșește o Armată

La început generalul
numit în limba latină Imperator
mai apoi, căpitanii
numiți în limba latină centurioni
după ei rănile în defilare
după rănile în defilare
prada de război:.
timpul ucis în sufletul barbarilor
după timpul ucis în sufletul barbarilor
înșiși barbarii
după barbari, barbarele
după barbare, plozii
după plozi, jucăriile
după jucării, jocul
după joc, iluzia timpului
după timp, iluzia iluziei timpului
cuvântul cu belciug la bot.

Sensul versurilor

Piesa descrie decăderea unei armate și, implicit, a unei civilizații, evidențiind trecerea de la măreție și putere la elemente din ce în ce mai banale și lipsite de sens. Iluzia timpului și cuvântul constrâns sugerează o pierdere a libertății și a adevărului.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu