Cum să mă-nșurubez în aer, pământule?
Cum să m-arăt din unghiul, al privirii, gândule,
cu ce e mai puțin din mine dat pieirii?
Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc,
neîntomnat și-n azvârlire,
plin de verdeață și regesc
și armăsar păscând câmpii asire?
Cum să-ți atârn de nară, logodit,
și sângelui tău să îi fiu nutreț?
Cum să mă spulber din dorul gândit?
Și cum să-ți fiu neprețios, de preț?
Poate fiind?
Sau, poate nefiind?
Sensul versurilor
Piesa explorează întrebări existențiale profunde despre transformare, apartenență și relația dintre sine și lume. Vorbitorul caută un sens și o modalitate de a se integra în existență, oscilând între dorința de a se conecta și teama de a se pierde.