S-a pus la îndoială piatra
ca vorbire.
Au zis de fluture că este
o respirare,
de cartof, de porumb și de prună,
strigat de nefiind,
la fel de porc, de capră și de lună,
fel de mestecând.
Ei n-au știut nici să citească
leul în alergare,
ca litera preeste și zeiască.
N-au descifrat câmpia mare,
marea cea mare,
viața prea singură
ce ni s-a dat.
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea și efemeritatea vieții, punând sub semnul întrebării percepția noastră asupra naturii și existenței. Versurile sugerează o meditație asupra trecerii timpului și a dificultății de a înțelege sensul profund al vieții.