Lapte de dihor supt în scorbură,
Pietre albe, tocite de râu,
Și tu călare pe inorog, vergură,
Și panglica trupului meu – frâu.
Nu se-nfioară nimic. Statică stea.
Fiecare literă are ființe
în ea,
și neființe.
Să-l omorâm cât mai repede pe A,
să-i eliberăm pe închișii lui.
Dacă poți, dumneata
bate-i în strigare un cui.
Se trece ora. Începe ploaia.
Se ridică zorii și se aude
vum behăie oaia.
Mai repede.. până n-ai mâinile ude.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă misterioasă și ritualică, sugerând un act de asasinare simbolică sau reală. Versurile evocă imagini puternice și contraste, sugerând o luptă pentru eliberare și o confruntare cu forțe obscure.