Acasă nimănui mi-am culcat
fluturele și păianjenul.
Nu vă mai înmulțiți, – am strigat la ei,
hrăniți-vă cu raze!.
Fluture tu, să visezi ovale!
Păianjene tu, să visezi cifra șapte!.
Acasă nimănui mi-am pus
stele verzi ale durerii, în durere,
și aerul pe care-l mai am,
În respirația pietrelor, l-am pus.
Mi-e câine de pisică
și atât de cald de înghețare,
cum nu mi-a fost niciodată!.
Acasă nimănui
m-am sters pe mine însumi
cu un burete tăios.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și suferință într-un spațiu al nimănui, un loc al introspecției profunde. Versurile sugerează o luptă interioară și o căutare a sensului în mijlocul durerii.