O nouă zi începe-ncet, privighetori încep să-mi cânte
Nu știu când am luat viață, dacă am ieșit din pântec
M-au ocolit vremuri, având ca prieteni flori și frunze
Am învățat să înțeleg suspine, să fiu sfătuit de zumzet
Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente
Dar am crescut înțelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.
Când îi luceau de regrete omului privirile, l-am ascultat
Îndoliat de speranțe, mai aproape de păcat.
Am fost de multe ori mutat, aruncat printre străini
Printre pomi sau trandafiri, pietre sau mărăcini
Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors acasă ajutat
De-aceeași fetiță cu păr blond, ce-mi zâmbește din înalt.
Doi oameni vin aproape zilnic: unu’-mbrăcat mereu în negru
El când vorbește toți tac, plângând cu capul plecat pentru
A asculta o nouă poveste, dând de veste prin lacrimi
C-a mai venit un sfârșit, sfârșind cu-același Amin.
Al doilea, un uriaș cu haine murdare de pământ
Cu ochi negri, privire neagră, zâmbet negru de mormânt
Parcă săpând adânc spre suflet, vrând a-l simți cum moare
Ma poate îngropa pe veci, lipsindu-mă de soare.
Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc,
Atunci când plângând îmi strigă: „eu de ce mai trăiesc?”
Și acel copil care și-a vărsat pe mine primele lacrimi,
Privindu-mă de sus m-a întrebat: „când te întorci tati?”
Deși trăind printre bocete și suspine
Dintre cruci și morminte-mi trimit povestea prin tine
Și poate ajutat de-același Dumnezeu cu păr bălai
Îți voi fi piatră de mormânt, clădindu-ți drum spre Rai!
Sensul versurilor
Piatra de mormânt relatează experiențele sale, fiind martoră la durerea și pierderile oamenilor. Ea devine un simbol al memoriei și al legăturii dintre viață și moarte, sperând să ofere alinare și să ghideze sufletele spre pace.
