Mi-ai luminat, tu, lună, fereastra nopții treze,
Dar faima ta se cade acum să-ngenuncheze.
O lună pământeană, mai mândră decât tine,
Mi se arată-n viață și calea mi-o aține.
I-s coapsele cu floare de nufăr parcă ninse,
Și sânii fără seamăn, ca două lămpi aprinse.
Iar de-i înlătur vălul și rochia i-o scot,
În cerul tău sihastru, tu vei păli de tot.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste pasională, în care frumusețea iubitei este comparată cu luna, dar o eclipsează. Poetul celebrează corpul și farmecul partenerei, sugerând că aceasta este o lumină mai puternică și mai importantă decât luna.
