De când m-am născut, aleanul nu-mi aflai în rugăciune;
Când am fost chemat de preot n-ascultai prea mult ce spune;
Dar de m-a privit frumoasa, i-am slăvit dulcea minune.
La genunchii-i mi-e altarul. Sânii, loc de-nchinăciune.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o viziune neconvențională asupra sacralității, în care iubirea și pasiunea pentru o femeie sunt elevate la rang de divinitate, înlocuind formele tradiționale de venerație religioasă. Eul liric găsește altarul în genunchii iubitei și locul de închinăciune în sânii ei, sugerând o transgresare a granițelor dintre sacru și profan.