De-ncerc pe sub rugina atâtor ani să caut
Parfumul și lumina ce-a strălucit în ei,
Aș regăsi fierbinte cuvântul să te laud,
Ca flacăra ce doarme sub spuză și scântei.
Precum mireasma florii pierită de demult
Preschimbă-n adiere fragilele-i culori
Și-n nevăzuta strună a vântului ascult
Țipându-și tânguirea echere de cocori.
Acum, când cu amurgul cobor lângă pământ,
Iubirea ce mi-ai dat-o mai strâns de el mă leagă,
Cum, despuiată-n toamnă de-al ei stufos veșmânt,
Statuia verii crește pe zariștea întreagă.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri dragi și iubirea trecută, comparând-o cu parfumul unei flori demult pierdute. Vorbește despre legătura puternică cu trecutul și cum iubirea continuă să existe chiar și în amurgul vieții.