Odaia crește floare-n seară;
stăm trei la un pahar de vin,
lumina parcă e amară
și în pahare doar venin.
Trei frați stăm. Cine? Ce heralzi
cu flamuri zdrențuite-n noi
tresar? De ce în ochii calzi
lumini gerale de strigoi?.
Stăm doi, căci unul a murit
din cauză – bietul! – c-a iubit.
Al nopții ceas de miez e-aproape.
În jur, nelămurite ape.
Doi, Doamne, numai doi mai sunt,
pe frate l-a chemat
o mână de pământ.
Vezi? Stea de zori s-a luminat.
Mi-i groază: singur am rămas.
Din care vină semnul mi s-a dat
ca trupul fratelui să-l las
prefacerii în țărnă de arat?
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și singurătate după moartea unui frate. Naratorul reflectă asupra vieții, a morții și a propriei vinovății, simțindu-se izolat și bântuit de amintiri.