Mareea ca o pâine dospește calm în barcă,
pe-aci Februarie e tânăr și cu obrazul ud;
în fund din crucea largă zvârlită peste sud
cad stele ori embleme de aur pentru șapcă.
Aștept să-mi întinzi mâna, ușor, peste ocean,
întocmai ca o algă prin mrene de argint.
Inima ta pe-alocuri o simt călătorind
închisă-n buzunarul batistei și-n ochean.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de așteptare melancolică, într-un cadru natural marin. Naratorul își exprimă dorința de a se conecta cu o persoană dragă, simțind prezența acesteia chiar și la distanță.