Îmi scrie mama: ”ți-am făcut mormânt,
Că nu se știe ce și cum și când…
Tu chiar dacă trăiești în București
Știu eu cât de străin și singur ești.
Are gărduț de fier ce ne desparte
Dar vom fi mai aproape după moarte.
E din beton. Să nu fii supărat
Dar toți vecinii s-au asigurat.
Ți-am pus compot de vișini și gutui
Și dacă vrei să ți-l trimit să-mi spui.
A venit toamna. Vremea e ploioasă
Și poate n-ai să poți veni acasă.
Să nu te culci târziu. Știu eu cum ești
Și să te-mbraci mai gros, să nu răcești.
Noroc și sănătate, dragul meu.
Mormântul de beton l-am plătit eu”…
Sensul versurilor
O mamă îi scrie fiului, care locuiește în București, despre mormântul pe care i l-a pregătit, exprimându-și grija și dorul, dar și acceptarea morții ca o apropiere. Scrisoarea dezvăluie un amestec de afecțiune maternă și o viziune fatalistă asupra vieții.