În piatră toarnă fluturi și-n trupul meu dovezi
și munții melancolici vor bate-n felinare,
noroiul poate-ascunde un înger prin cirezi,
e altul adevărul dacă nu-i dat cu sare?
Mi-ar trebui o viață să pot cădea felin,
în plasa vorbei șade păianjenul cu cruce,
purtat pe alte buze mi-e sufletul mai plin
(din mărăcinii serii nu știu ce-o să-l descurce).
Colind copilăria cum viermele un fruct,
iar dacă-mi scutur umbra, aștept măcar o frunză,
ca Tantal întind mâna, dar cerul parcă-i rupt
și seara mă descrie frumos pe nicio pânză.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și dezamăgire față de condiția umană. Vorbitorul se simte pierdut și caută un sens într-o lume care pare să-l dezamăgească constant. Este o invocație către nimeni, o exprimare a frustrărilor și a dorinței de a găsi o cale de ieșire.