Paharele-s pe prag, mortu-i pe masă,
oglinzile-s în rochii moi de dantă,
pisica va fi și ea prinsă-n lanț,
paharele-s pe prag, mortu-i pe masă.
Munții-s tociți. Și caprele-s tocite.
Și-un soare cârn și norii beți și ciungi.
Și șerpi scârbiți de pieile lor lungi
frecând morminte ca tacâmuri scite.
Yorik e viu și prințiara hârca
o va jongla-n culise făcând fente.
Oh, bieți catâri ai unor sentimente
pe care ni le-au pus părinții-n cârcă.
Mai rumegăm tărițele candorii
dar brusc relațiile se brânzesc
și-aud distinct în râsul meu mânzesc
râsul tatălui meu ca pliscul ciorii.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de moarte, deziluzie și condiția umană. Folosind imagini puternice și metafore, sugerează o lume în care frumusețea și inocența sunt corupte, iar moștenirea generațiilor anterioare apasă greu asupra prezentului.