Sub paza Lunii
Prin glasul strunei,
Eu mai încerc și-acum ceva ca să-ți mai cânt.
Ție, iubire,
Sau fericire,
Din amintirea anilor ce astăzi nu mai sunt.
Tu, tinerețe,
Dulce tristețe,
Erai cu mine însuți ca îngerul meu sfânt.
De-aceasta-n fine
Eu țin la tine,
Pân’ se va șterge urma mea de pe Pământ.
Nu plângeți, stele,
Prin sclipiri grele.
E doar o reamintire de anii care nu-s.
Lăsați să cânte
Strunele blânde,
Despre frumoasa vârstă de care am apus.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie profundă pentru tinerețe și anii trecuți, văzute printr-o prismă melancolică. Vorbitorul își amintește cu drag de trecut, acceptând totodată efemeritatea vieții.