Ştiu, doar parcul e de vină
că nu suntem amândoi.
Prea-nvelitu-s-a-n rugină
prea valsează trist în foi.
Eu, la braţ numai cu mine,
caut mersu-ţi mlădios.
Lacul, cufundat în sine,
mi-a surâs, neputincios.
Dezdoindu-şi iarăşi arcul
crengile bocesc în vânt.
Ştiu, de vină-i numai parcul
el nimic nu are sfânt.
Unde-i vara de-altădată?
Frig, şi singur, şi târziu..
Nu eşti tu cea vinovată,
Parcul e de vină, ştiu..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de nostalgie și singurătate, atribuind parcului starea de melancolie. Naratorul caută amintiri într-un peisaj autumnal, simțindu-se izolat și pierdut în absența unei persoane dragi.