Foaie verde-n asfințit,
trăsnească-mă de-am mințit
că nici când n-am odihnit
ca atunci când rătăcit,
Eu la tine-am conăcit.
Mi-ai dat noaptea
buze coapte,
dimineața
mi-ai dat fața
și amarul, și dulceața,
de mi-a înflorit și viața.
Fată, fată,
când te mai găsesc odată
rătăcit,
neodihnit,
fără poftă de vorbit,
dar din fân să-ți fac inel
și să înfloresc la fel?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și nostalgic al naratorului pentru o iubire pierdută, idealizată în contextul naturii. El își amintește de momentele intense petrecute alături de persoana iubită și își dorește să retrăiască acea conexiune.