Iartă-mă, te rog, tu, Cea-care-zâmbești.
Știu că-mi atârnă iertarea
În cornițele zâmbetului tău.
Tu, Dulce-împlinită, iartă-mă.
Iertarea mea e-n boiul tău de farmec,
În ondularea mijlocului tău subțire,
În grația cu care te miști,
O, mlădios punct de-ntrebare.
Iartă-mă pentru suferințele mele,
Iartă-mă că-mi ești prea dragă,
Că mor când te duci
Și-nviu când apari.
Iartă-mă, Domniță-a-inimii-mele!
Cuprinde-mă de după grumaz,
Apleacă-ți spre mine
Fața de soare, gene de ceață.
Gura ta, gura ta să-mi dea iertare
Pentru toate cele știute și neștiute,
Pentru nebuniile abia trecute
Și pentru cele imediat viitoare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund și dorința de iertare față de persoana iubită. Vorbitorul se simte dependent de afecțiunea acesteia, suferind în absența ei și revitalizându-se la apariția ei. El imploră iertare pentru imperfecțiunile sale și pentru intensitatea sentimentelor sale.