Fulguie-o velă solitară
Pe-albastrul mării nesfârșit.
Ce-o fi pierdut în altă țară,
Acasă ce-o fi părăsit?
Îi vuie-n față vânturi, valuri,
Catargul scârțâie-n ghioc.
Vai! nu râvnește idealuri
Și nici nu fuge de noroc.
Desubtu-i unda lină sună,
Deasupra – razele-n cununi,
Ci ea, rebela, vrea furtună,
De parcă tihna-i stă-n furtuni.
Sensul versurilor
Piesa descrie o velă solitară care pare să caute furtuna, respingând tihna și liniștea. Metaforic, reprezintă o stare de spirit rebelă și o dorință de a depăși confortul, chiar dacă asta înseamnă a înfrunta greutăți.