Că n-o iubesc și n-o ador,
Așa mi-a spus cu nepăsare,
Vrând nesfârșitul să-l măsor
Și dragostei să-i pun hotare.
Disprețuindu-i măreția,
O clipă doar, ea-mi dovedi
Că nu pot alunga robia
Ce sufletul mi-l copleși.
Că nimeni lanțul nu-mi doboară,
Că liniștea mi-e doar atât:
Un glas de heruvim ce zboară
Peste-un infern posomorât.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința și robia sufletească cauzată de o iubire pierdută sau neîmpărtășită. Vorbitorul se simte captiv și incapabil să scape de durerea provocată de această iubire, găsind un strop de alinare doar într-o iluzie efemeră.