Doar lampa, -acum o frunză-ngălbenită,
Și somnul tău cu mine au rămas,
În vecinicia-aproape moartă-n vechiul ceas.
În orizontul meu de toamnă și de pace,
Curând voi luneca și eu în somnul greu,
Iar ceasul picura-va fulgi de noapte
Și peste corpul meu.
Și pe-amândoi îmbrățișați în somn
Va toarce viața orelor, precum
Te-nvăluie în somnul tău acum.
Și nimeni nu va fi să ne privească,
Când noaptea va urma să crească, să descrească,
Cu-ntreaga-i viață peste noi, și nu vom ști,
Ci vom deschide ochii-n alba zi.
Și ziua va fi rece, iar în casă
Va bate-un ceas străin și alb pe masă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema timpului și a somnului ca o formă de eternitate. Vorbitorul contemplă trecerea timpului și apropierea morții, găsind o consolare melancolică în somnul împărtășit cu o altă persoană.