Mihai Eminescu – Urât și Sărăcie

Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși,
A căror urme crude le aflu pururi iarăși
Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi…
Iubit-am poate cântul, voit-am a robi
Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie…
Zburat-au chip și cântec ­ urât și sărăcie!
Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit
Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit.
S-arată înainte-ți o schele despoiată
De orice vis cu care o îmbrăcai odată.
Puterea tinereții, a minții vioiciune,
A inimei bătaie, și gingașa minune
Din ochi, când toată viața în ei îți este scrisă
De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă,
Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească…
Cum trec, cum trec cu toate.. și făr’ să le oprească
Nimic.. Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie
Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie.
Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin
Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin
Ți-a fost dat. Dacă nobil ai fost și blând și drept,
Dacă prin a ta minte ai fost un înțelept,
Având darul pe care natura-l poate da,
Frumsețe, minte, ajuns-ai cineva?
Căci nu caută lumea aceea ce slăvește,
Aceea ce o prinde ­ ci ceea ce-i priește.
Dacă ești rău și-i vine răutatea la-ndemână,
Dacă ești prost, și vasta prostie e stăpână,
Sau de-un deșert atârnă în lume a ta soartă
Și nu știi cum deșerții prin lingușiri se poartă
Sau nu poți ști.. Atuncea de ce folos e ție
C-ai avut tot ce firea ți-a dat cu dărnicie,
Că ești podoabă scumpă în lume orișicui,
Podoabă ce nu-i trebui în lume nimănui?.
Virtutea e-o poveste.. când gândul ți-l ascuți,
Tu vezi că slăbiciuni sunt vestitele virtuți:
Noblețea-i slăbiciunea acelor ce nu pot
Pe sine să se puie deasupra peste tot,
Să aibă pentru toate adânc și greu dispreț,
Hrănind a lui viață din sute de vieți.
A nu-ți ține cuvântul când nu-ți vine-ndemână
A dezbrăca pe-acela ce ți s-a dat pe mână,
A înșela mulțimea cu mii făgăduinți,
Când ai mințit o dată să te mai pui să minți,
A urgisi pe-acela care ți-a făcut bine,
A împle a lui nume de pete și rușine ­
Aceasta nu e nobil.. Dar toți ­ și-ndeosebi
O fac ușor ­ tu numai stai vecinic să întrebi.
Tu numai îți pui vorba și gândul la cântari,
Tu numai vrei a-ntrece caracterele mari,
Privind peste mulțime cu multă nepăsare..
Ei bine! P-astă dramă și soarta ta cea mare.
Din astă cumpănire de drept și datorie,
Ce ți-a rămas la urmă? Urât și sărăcie.
Iubit-ai?.. Ah! un caier de cânepă nu-i moale,
Nu-i blond cum e podoaba cea dulce-a frunții sale!
Cu gura ei subțire și mâni reci ca de ceară,
Iar ochiu-i plin de raze străluce în afară,
Răpindu-ți ție ochii cu a lor strălucire.
Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire:
Tu ești onest și plin de respect și generos
Să frângi în zarea vieții un rod așa frumos.
Te-ai dus și te urmară părerile de rău.
În urma ta venit-au un neted nătărău
Ș-acesta.. ei.. făcut-au ce n-ai vrut să cutezi;
Ce-a mai rămas din dulcea figură, mergi de vezi:
Anii i-au scris cu pana lor neagră pe-a ei frunte.
Și gura cea cu albe mărgăritari, mărunte,.
Acuma e zbârcită și ochiul plin de pară,
Ce-și revărsa lumina sa rece în afară
E stins, și nu-i nimica în el, nu-i adâncime;
Tu nu mai vezi într-însul ce nu văzuse nime
Decât tu.. Ce ajunse a fi? Cochetă, rece,
Lingușitoare, crudă, din mână-n mână trece
Și caută-n iubire plăcerea numai, care
E-o clipă de beție și-o zi de dezgustare.
Dară acea iubire adâncă și curată,
Care-n viață vine o dată, num-o dată,
Acea eternă sete ce-o au dupăolaltă
Doi oameni ce-și pierdură privirea una-ntr-altă,
Acel amor atât de nemărginit, de sfânt,
Cum nu mai e nimică în cer și pre pământ,
Acea înamorare de tot ce e al ei,
De-un zâmbet, de un tremur al gingașei femei,
Când pentru o privire dai viață, dai noroc,
Când lumea ți-este neagră de nu ești la un loc
Cu ea.. Unde-i norocul ce l-a promis ea ție?
Ce va rămâne vouă? Urât și sărăcie!.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

Sensul versurilor

Poezia explorează deziluzia și amărăciunea resimțite în fața trecerii timpului și a pierderii idealurilor. Vorbește despre cum frumusețea, talentul și noblețea nu garantează fericirea sau recunoașterea, iar la final rămân doar urâțenia și sărăcia sufletească.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu