Poetul.
Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea –
Iubita mea.
Iubita.
Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu –
Iubitul meu.
Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un haos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt –
Tu eşti un cânt.
Poetul.
Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc –
Şi te iubesc!.
Iubita.
Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim încet –
Iubit poet?.
O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimic nu e, nimic al meu –
E tot al tău.
©Mihail Eminovici (Eminescu)
Sensul versurilor
Poezia explorează relația dintre doi îndrăgostiți, folosind metafore din natură și elemente cosmice pentru a ilustra complementaritatea și interdependența lor. Fiecare strofă prezintă o perspectivă diferită asupra rolurilor și percepțiilor reciproce, culminând cu o declarație de apartenență totală.