Privesc orașul furnicar
Cu oameni mulți și muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolți,
Cu câte-un chip la stradei colț.
Și trec foind, râzând, vorbind,
Mulțime de oameni pași grăbind
Dar numai p-ici și pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe șuierate,
Țiindu-și mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoții lin și în veștminte
Cântând a cărților cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod, sfințire de apă,
Pe uliți lumea să nu încapă;
Se scurg încet, tarra bumbum,
Ostașii vin în marș acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Și tobe tare-n tact ei bat
Și pașii sună apăsat;
Lucesc și armele în șir,
Frumos stindarde se deșir;
Ei trec mereu, tarra bumbum,
Și dup-un colț dispar acum..
O fată trece c-un profil
Rotund și dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Șuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Și-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Și orologiile bat,
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.
©Mihail Eminovici (Eminescu)
Sensul versurilor
Poezia descrie o scenă urbană aglomerată și variată, surprinzând diverse aspecte ale vieții cotidiene. Observatorul contemplă mulțimea, evenimentele religioase și militare, precum și portrete ale oamenilor obișnuiți, sugerând o reflecție asupra condiției umane și a efemerității momentului.