Pajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău şi alintat,
Cu copii se hârjoneşte,
Iar la dame doarme-n pat.
De lumină ca tâlharii
Se fereşte binişor,
Pe fereşti se suie noaptea
Dibuind încetişor.
Cordeluţe şi nimicuri,
Iată toate-a lui averi.
Darnic când nu vrei nici una
Şi zgârcit dacă le ceri.
În volumul ros de molii
Cauţi noaptea adevăr
Şi-ntâlneşti lipită-n file
Viţa-i galbenă de păr.
El dă gânduri ne-nţelese
Vrâstei crude şi necoapte,
Cu icoane luminoase
O îngână-ntreaga noapte.
Când de-o sete sufletească
E cuprinsă fata mică –
A dormit cu ea alături
Ca doi pui de turturică.
E sfios ca şi copiii,
Dar zâmbirea-i e vicleană;
Dară galeşi îi sunt ochii
Ca şi ochii de vădană.
Gât şi umere frumoase,
Sânuri albe şi rotunde
El le ţine-mbrăţişate
Şi cu mâinile le-ascunde.
De te rogi frumos de dânsul,
Îndestul e de hain
Vălul alb de peste toate
Să-l înlăture puţin.
Sensul versurilor
Piesa descrie natura duală a iubirii și a inocenței, personificate de pajul Cupidon. Acesta este prezentat ca un personaj viclean, dar și protector, care influențează gândurile și sentimentele tinerilor, ascunzând și dezvăluind frumusețea în același timp.
