Cum nu suntem două păsări,
Sub o strașină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf!
Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascuțitul botișor
Și alăturea cu mine
Sta-vei oare binișor?
Parcă mi te văd, drăguță,
Că îmi zbori și că te scap,
Stând pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.
Iară eu suit pe casă
Și plouat de-atât amor,
M-aș umfla ursuz în pene
Și aș sta într-un picior.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație ipotetică, comparând-o cu viața păsărilor. Vorbitorul își exprimă îndoielile și temerile legate de această relație, anticipând posibile conflicte și despărțiri, sugerând o teamă de vulnerabilitate și pierdere.