În liră-mi geme și suspin-un cânt,
Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.
Prin minte-un stol de negre gânduri trec:
Spre casa cea din patru scânduri plec,
Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâini,
Se rumpe suflet, mi se rupe sân,
Scăpare caut în zădar de chin..
Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde – vin!.
Când te doresc eu cânt încet-încet:
Plec capul la pământ încet-încet
Și glasul meu răsună tânguios
Ca tristul glas de vânt încet-încet.
Și orice vis, orice dorinț-a mea
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.
Săgeata doar a crudului amor
În suflet mi-o împlânt încet-încet
Și simt veninul pătrunzând adânc..
Cu sângele-l frământ încet-încet
Și nu-mi rămâne decât să pornesc
Spre al meu trist mormânt încet-încet.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de melancolie și deznădejde, cauzată de o iubire pierdută și de sentimentul că viața nu mai are sens. Poetul își varsă veninul interior și se îndreaptă spre moarte ca o eliberare din suferință.