Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-așază bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?.
O, vino iar în al meu braț,
Să te privesc cu mult nesaț,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!.
Ți-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne plimbam prin văi și lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?.
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei..
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!.
Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!.
Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Și lanurile sunt pustii..
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al naratorului pentru o iubire pierdută. Folosind imagini ale naturii tomnatice, subliniază sentimentul de gol și melancolie resimțit în absența persoanei iubite, idealizând-o și amintindu-și de momentele fericite petrecute împreună.