E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morți, pe când cei morți sunt vii, –
Și toți îmi dau o criză de fobie.
Îi văd trecând prin viața mea pustie
Cu relativul vieții lor pustii..
Și-n pragul absolutei veșnicii,
Aștept să-mi sune ceasul lor și mie.
Mereu ciocanul vremii cade greu
Și-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusința lui stăruitoare..
Și-mi fură somnul spaima de pământ..
Și mor mereu cu clipa care moare..
Și-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și anxietate față de moarte și trecerea timpului. Naratorul se confruntă cu insomnii și amintiri, simțind o criză existențială accentuată de atmosfera sumbră de toamnă.