Pe-afară gândul meu cel trist s-a rătăcit
Și plouă-ntruna fără rost și-am obosit
Vreau să-mi spună iar pe nume
Cineva și știu eu cine
Și pe firul ploii cât i-aș povesti.
Să fiu mereu în umbra ta
Iubirea ta-i un paradis
Să aprindem lângă noi o mică stea
E-adevărat iubirea mea
Tu ești mai mult decât visam
Chiar și-atunci când nu-mi vorbești
Simt că iubesc
Tacerea ta.
Pe-afară gândul meu cel bun s-a regăsit
Și glasul ploii dintr-odată s-a limpezit
Și mă cheamă din fereastră
Ploaie caldă, ploaie-albastră
Mâine când vei fi aici îți voi șopti.
Să fiu mereu în umbra ta
Iubirea ta-i un paradis
Să aprindem lângă noi o mică stea
E-adevărat iubirea mea
Tu ești mai mult decât visam
Chiar și-atunci când nu-mi vorbești
Simt că iubesc
Tacerea ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și contemplativă, unde chiar și tăcerea persoanei iubite este o formă de comunicare. Natura, prin ploaie, devine un cadru al introspecției și al regăsirii sentimentelor.