Miguel Hernandez – Am Prea Multă Inimă

Astăzi sunt fără să știu, nu știu cum,
azi sunt doar pentru dureri,
Astăzi nu am prieteni,
azi pur și simplu tânjesc
să-mi smulgă inima
și pune-l sub un pantof.
Astăzi mugurii aceia de spini uscați,
azi este ziua plângătoare a împărăției mele,
Astăzi descarc descurajarea pe piept,
plumb descurajat.
Nu pot cu steaua mea.
Și caut moartea cu mâinile,
uitându-se cu drag la cuțite,
și îmi amintesc toporul acela tovarăș,
și mă gândesc la cele mai înalte clopotnițe
pentru o capotaie senină.
Dacă nu, de ce?.. Nu știu de ce,
inima mea ar scrie o ultimă scrisoare,
o scrisoare pe care am blocat-o acolo,
Aș face o călimară din inima mea,
un izvor de silabe, de rămas-bun și cadouri,
și acolo rămâi, aș spune lumii.
M-am născut într-o lună proastă.
Am pedeapsa unei singure pedepse
asta valorează mai mult decât toată bucuria.
O iubire m-a lăsat cu brațele în jos
și nu-i pot înclina spre mai mult.
Nu vezi gura mea cât de dezamăgită,
ce mi-a nemulțumit ochii?
Cu cât mă contempl mai mult, cu atât mă întristez mai mult:
tai durerea asta cu ce foarfece?
ieri, mâine, azi
suferind pentru toate,
inima mea, peștișor melancolic,
închisoarea privighetorilor pe moarte.
Am destulă inimă.
Astăzi, descurajează-mă,
Eu cel mai inimos dintre oameni,
și pentru cei mai mulți, de asemenea, cel mai amar.
Nu știu de ce, nu știu de ce sau cum
Îmi cruț viața în fiecare zi.