O, biet Satan! Ai fost gonit odată
de Domnul milei de la tronu-i mare
şi plânsul tău nu poate să repare
greşeala ta atât de vinovată.
Căci lacrimi n-ai. Şi fugi de lumea toată,
din plasa fricii nu mai ai scăpare,
iar adevărul negreşit te doare,
sărman Satan, al amăgirii tată!
Cu tine lupţi mereu, fără-ndoială,
ca să trăieşti aşa, în surghiunire,
să fii uitat şi-apoi, de plictiseală,
să mori, căci viaţa-i cinică din fire
şi-n pătimiri ne ţine cu răceală,
deşi-admiraţi suntem de omenire.
Sensul versurilor
Piesa descrie soarta tragică a lui Satan, izgonit și condamnat la o existență solitară și plină de suferință. El este prezentat ca un personaj tragic, prins în propria sa luptă și uitat de lume.