În ochii tăi frumoși și calmi văzură
setoșii ochi ai mei nu o himeră,
ci pe Acela care ne conferă
doar prin iubire propria-i natură.
De n-ar avea divina Lui măsură,
le-ar place frumusețea efemeră,
dar sufletul nu vrea iluzii, speră
universala frumusețe pură.
Eu zic: pe cel etern nu-l liniștește
ce-i muritor, nici haina străvezie
a timpului, ce-n tâmple se reflectă.
Trupescul dor ce sufletul zdrobește
iubire nu-i! A noastră-i armonie
aici, și-n cer prin moarte-i mai perfectă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de iubire divină și frumusețe eternă, contrastând efemerul cu eternul. Vorbitorul găsește armonie în iubirea spirituală, care transcende dorințele trupești și se perfecționează dincolo de viața terestră.