Îmi ții ferice spirit, cu ardoare,
în viață inima bătrână, morții,
și mă slăvești, tu, ce prin voia sorții
domini mai nobili, bunuri și splendoare.
Ieri ochilor, azi minții alinare
aduci, cum n-aduc vii și nici morții,
încât sperând, mă duci în fața porții
de zbucium și dorinți izbăvitoare….
Găsind cel ce în numele-mi cuvântă,
în tine, printre griji, bunăvoință,
îți mulțumește mâna care scrie.
Căci ar fi demn de-un cămătar ce zvântă
să-ți dau picturi ce nu au iscusință
și scrieri să primesc, de artă vie.
Sensul versurilor
Poezia exprimă recunoștința profundă a autorului față de o persoană care îi aduce alinare și îl înalță spiritual. Autorul se simte obligat să ofere ceva de valoare în schimb, conștient de darul prețios pe care l-a primit.