Privirile ce-mprăștii
sunt ca furate mie,
dar nu-i furt ce nu-mi dărui când vreau foarte.
Cum saturi însă bestii
Eu stând în sărăcie,
e-o crimă, fiindcă mă-nboldești spre moarte…
Amor, de ce faci parte
nătângilor pe lume
din darurile-i nalte
și nu le dai anume
la cei ce-or să tresalte?!
Ah, dac-ai face-o-ncalte,
cum nu-i lăuntric, hâdă și posacă,
în timp ce mă iubește să nu-mi placă!.
Din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea și durerea unei persoane care suferă din dragoste, văzând cum alții, nedemni, primesc darurile iubirii, în timp ce ea este lăsată în suferință. Se pune sub semnul întrebării distribuirea aleatorie a iubirii și se deplânge faptul că, chiar și atunci când primește afecțiune, aceasta nu aduce bucurie.