Ce n-a promis?! O oază,
frumoasa doamnă crudă,
că alerg și azi fără trudă,
deși-s bătrân, la cel ce-am fost odată.
Dar moartea cum se-așează,
pizmașă și zăludă,
între privirea-i dulce, și-a mea îndurerată,
pot arde-n scurta data
când uit de neîndurătoarea moarte.
Dar prinde să mă poarte
îndată gândul unde lui i-s sorții,
că focu-mi dulce-l stinge gheața morții.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra promisiunilor nerealizate și asupra inevitabilității morții. Naratorul, ajuns la bătrânețe, își amintește de trecut, dar este constant bântuit de gândul morții care umbrește orice bucurie.