Tot ce numești paletă de culori acum e alb și negru
Știu că va veni o zi în care o să-mi las testamentul
Atunci persoanele dragi o să-mi plângă de dor
Că am lăsat un gol amar pe al vieții coridor
Lăsând absențe în catalogul vieții, de un profesor
Voi fi un martor în plus în lumea de apoi
Știu că am să las un râu de lacrimi pe un munte
Să-mi simt prietenii aproape cum îmi pun pacea pe frunte
Departe voi ajunge sau poate chiar aproape
Luminând suflete curate în noapte, să-mi revăd apropiații
Ce s-au stins de-ovreme sub același covor
Știi că nu avem probleme, o să scap de datorii
Fronturi deschise și războaie
Am să spal păcatele după fiecare ploaie
Când voi pleca tu să dai play, să știi că e ok
Când asculți McHh mă voi întoarce dacă vrei.
O picătură de ploaie îmbinată cu țărâna
Știi că niciodată n-am să fiu dat din mână-n mână
Că viața e la fel ca un bal mascat
Cu toții vom ajunge unde groparul a săpat
Și dacă mâine mor sper ca o să fie bine
Prietenii, familia să-și amintească de mine
Ceea ce-am făcut, ascultătorii pentru muzică
Vom fi mereu aici chiar dacă am plecat departe.
Am adormit pe veci, un fel de frumoasă adormită
Doamne ia-mă te rog frumos la tine sus, mi-e de frică
Că deja și heruvimii trimiși de tine m-au f***t
Ca la ruleta rusească zece gloanțe pe butuc
Trebuie să fii nebun să votezi un om corupt
Promite lucruri pe moment ca dintr-un moment au dispărut
Asta nu-i un preludiu c***e, asta este un preaviz
Am stat deja prea mult timp între 4 pereți închis
Am tăcut, mare prostie, dar așa fac de obicei
Pașesc cu pași mărunți către paradisul iadului meu
Vrei nu vrei piesa o primești ca un croșeu în bărbie
McHh Schizzy veniți din sub aceeași suburbie
Închid ochii ca din beția veșnică a gândului
Trezește-mă cu mirosul dominant al unui cur
Știi că de data asta am lăsat în spate contrastul
Și o să mă trezesc doar când o să-mi sune ceasul.
O picătură de ploaie îmbinată cu țărâna
Știi că niciodată n-am să fiu dat din mână-n mână
Că viața e la fel ca un bal mascat
Cu toții vom ajunge unde groparul a săpat
Și dacă mâine mor sper ca o să fie bine
Prietenii, familia să-și amintească de mine
Ceea ce-am făcut, ascultătorii pentru muzică
Vom fi mereu aici chiar dacă am plecat departe
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra mortalității și a impactului pe care îl avem asupra celorlalți. Artistul reflectă asupra vieții, greșelilor și a dorinței de a fi amintit, exprimând totodată o dezamăgire față de corupția din societate.